Miruna Andrei

Primul contact cu energiile a fost când eram destul de mică. Simțeam și vedeam prezențe, în special noaptea, care mă speriau. Nu era nimeni care să mă ajute să înțeleg și să mă simt în siguranță. Am amintiri timpurii, mai devreme de 3-4 ani.

Mereu am simțit un sentiment puternic de nedreptate, iar asta m-a împins constant să lupt, să fiu “avocatul dreptății” pentru oricine și în orice situație. Acesta e unul din motivele pentru care lupt pentru binele întregii omeniri.

Nu e doar un job, e o chemare profundă, de la nivel de suflet, și se manifestă în multiple forme. Cel mai mare vis al meu este să las o amprentă în lumea întreagă, să inspir către bunătate, conexiune la nivel de suflet, comunitate. Oamenii să fie uniți și să facă minuni împreună. Iar asta este ceva ce se va întâmpla pe parcursul unor generații întregi. Știu că fiecare om care lucrează cu sine în acest proces, datorită conectării cu propriul suflet, în timp, va purta mai departe această energie și îi va inspira pe cei din comunitatea sa. Asta înseamnă schimbare la nivel mare, chiar dacă avem senzația uneori că e prea puțin dacă lucrăm doar cu noi înșine. Nu e deloc așa.

Ulterior, la 17 ani, fără nicio direcție clară, am ajuns cu mama la niște cursuri de medicină complementară, în care am prins un modul de psihologie și unul de holistică. Mi-a fost de ajuns să știu că acolo este chemarea mea, motiv pentru care am ales Facultatea de Psihologie fără nicio altă opțiune de rezervă.

După facultate, totuși, am ales să lucrez în HoReCa alături de fratele meu și mi-am conturat un altfel de drum, însă sufletul mereu m-a adus aproape de oameni. Pentru mine a fost mereu important ca experiența oamenilor cu care intru în contact să fie una pozitivă, de impact. Atât cu oamenii din echipă, ca manager, mă interesa mult bunăstarea celor de lângă mine și vorbeam cât puteam cu ei, dar și cu clienții cu care intram în contact. În afară de modul în care mă conectam cu oamenii și faptul că am cunoscut foarte mulți oameni cu experiențe diverse, nu eram împlinită acolo.

În 2019 depresia mea nu mai putea sta ascunsă. Adolescența și prima parte a tinereții s-au caracterizat prin această izolare dureroasă și neconștientizată. Respingeam oamenii din jur, orice formă de afecțiune, pentru că am învățat devreme, subconștient, că nu e nimeni acolo pentru mine, că nu sunt înțeleasă, importantă, iar ceea ce simt eu nu trebuie luat în considerare.

Părinții mei nu au fost abuzivi, dar în plan emoțional au fost absenți, deconectați și ocupați, copleșiți de responsabilități. La fel cum am ajuns și eu să mă simt în timp. Din punct de vedere emoțional m-am simțit mereu singură pe lume, pentru că am venit în această viață cu trăiri extrem de intense. Pentru mine emoțiile erau copleșitoare.

Am învățat în timp să mă închid în mine, în semn de protecție inconștientă și frică de a fi judecată, respinsă, abandonată. Am învățat să mă abandonez pe mine. Sau mai bine spus acea parte din mine care simte atât de mult încât o doare prea tare. Eram doar eu cu mine. Dar mai ales eram eu într-o luptă continuă cu mine. Furie și nemulțumire pentru că niciodată nu eram suficient de bună.

Mă uram din toate punctele de vedere. În timp am învățat să ignor asta prin alte mecanisme de protecție inconștientă. Cele mai puternice au devenit pozitivismul și umorul. Zâmbetul larg și autoironia, dar și optimismul forțat. Nu eram conștientă de ceea ce îmi fac. Așa funcționează psihicul. Folosește orice formă de protecție ca să ne țină la distanță de suferință în mod inconștient pentru că așa consideră că putem supraviețui. Ce se întâmplă, însă, este că emoțiile și trăirile respective nu pleacă nicăieri. Ele formează noduri în sistemul nervos, blocaje, părți subconștiente care ne decid viața pe pilot automat și de fapt ne împiedică din a ne îndeplini potențialul, întrucât corpul rămâne blocat pe supraviețuire, iar împlinirea sufletească devine un lux pe care nu ni-l permitem.

Pe măsură ce deveneam conștientă că jobul nu mă împlinește și mă simțeam tot mai epuizată, măștile de protecție începeau să cadă, iar depresia nu mai putea fi ascunsă. Atunci am început prima dată să merg la terapie.

A fost un proces dureros, am vrut să renunț de multe ori, dar în timp mi-a schimbat viața. Ulterior am făcut un curs de consilieri pentru dezvoltare personală. Totuși nu renunțam la HoReCa din frica de a rămâne fără o plasă de siguranță. Iar această prăpastie între ce simțeam, chemarea mea, și ce făceam, jobul fără împlinire, tot creștea.

La un moment dat am ajuns să fac 2 ședințe de regresie în vieți anterioare și în viața dintre vieți. Mi-am dat toți banii din casă și ai mei, și ai soțului, pentru acele 2 ședințe. Mi-am spus că dacă nu fac asta, pot la fel de bine să mor. Pentru că eram la capătul puterilor. Chemarea era tot mai puternică, iar eu lăsam frica să mă blocheze în loc să o folosesc ca pe combustibil, așa cum fac în prezent. Viața mea se schimba din ce în ce mai mult.

Ulterior am făcut și cursul de hipnoterapie spirituală, pentru că era tehnica ce rezona cel mai puternic cu mine la acel moment. M-am îndrăgostit complet de procesul terapeutic. Au urmat câteva luni de studiu și practică, iar pentru că nu am renunțat de bunăvoie la jobul din HoReCa, acesta și-a luat la revedere de la mine. Nu mai erau bani să îmi susțină salariul.

A fost un șoc pentru o fracțiune de secundă, iar în clipa următoare am simțit o eliberare puternică. Ca și cum cineva mi-a desfăcut cel mai puternic lanț energetic care mă ținea pe loc. Primul gând a fost “bun, deci asta înseamnă că de aici înainte e timpul să fac doar ceea ce mă pasionează”.

Următoarea zi m-am trezit cu mesaje pe Instagram pentru programări. Universul îmi confirma cum funcționează, de fapt, energia. Câteva zile mai târziu am lansat un program cu mai multe ședințe la preț redus. Și de acolo am început să am o mulțime de înscriși.

În prima lună mi-am depășit salariul din HoReCa de 8 ori. În 3-5 luni am avut peste 100 de persoane înscrise în programul de hipnoterapie care m-a lansat. Nu mai trăisem niciodată așa ceva, mai ales că vin dintr-o familie modestă, care din punct de vedere financiar a fost pe supraviețuire mereu.

În timp, după aproximativ 2 ani de practicat exclusiv hipnoterapie, mi-am dat seama că nu e suficient. Că unii oameni, deși își doresc să treacă prin acest proces, nu se pot conecta atât de bine, nu se pot relaxa pentru starea de hipnoză și din cauza asta au senzația că nu funcționează. Mereu am cercetat, studiat și am căutat să mă perfecționez, să aduc unelte cât mai utile cu care să lucrez pentru beneficiul omului. Hipnoterapia a început să poarte tot mai mult amprenta mea, iar feedback-ul era impresionant.

Așadar, am reluat partea de consiliere pentru dezvoltare personală, am mai studiat, am făcut diferite formări, am început să aplic totul în sesiunile de 1 oră cu clienții. Iar în timp am început să mă uit dincolo de tehnici, dincolo de aparențe, și să mă conectez energetic cu omul. M-a ajutat mult și inițierea în medicina șamanică.

În plan energetic, am devenit tot mai deschisă datorită lucrului constant cu mine însămi. Cu fiecare eliberare personală, câmpul meu energetic este tot mai conectat la frecvența energiei divine care lucrează prin mine în ședințele de terapie. În timp, mi-am dezvoltat propriul stil de a lucra, iar Terapia NeuroCode a devenit rezultatul a tot ce am construit în timp. Este o tehnică ce se apropie ca eficiență de tehnica regresiei din hipnoză, unde se merge pe sursele blocajelor pentru dizolvarea lor.

În prezent îmbin tot ce am învățat în HoReCa cu activitatea de soloprenor în Terapie și dezvolt mai mult latura de antreprenor. Întrucât am ajuns la cel mai înalt nivel de împlinire de până acum și continui să evoluez, simt că este momentul să dau mai departe tot acest complex și să ghidez oamenii către menirea lor și către o formă de business conștient, astfel încât să-și trăiască viața visurilor lor.

Scopul meu a fost și va rămâne binele cel mai înalt al oamenilor cu care lucrez și, implicit, al lumii la nivel mare.